Tendinta

Informatii utile aproape de tine

România are un mare potenţial de export neexploatat în industria constructoare de maşini

industria auto

Când spunem ”industria constructoare de maşini” ne referim la producerea tuturor tipurilor de utilaje, echipamente şi unelte.  Aici sunt incluse şi locomotivele, construcţiile navale şi aeronautice,  chiar şi rachetele sau instalaţiile spaţiale, maşinile de dimensiuni mari, ceea ce numim maşini mici, dar şi maşini pentru industria uşoară şi chiar aparatură pentru uz casnic.

Dacă facem trimitere la industria constructoare de maşini din România, gândindu-ne numai la maşini ca mijloc de transport atunci putem vorbi despre două perioade, raportandu-ne la momentul Revoluţiei din 1989. Astfel, vorbim despre perioada dinainte de 1989, când Nicolae Ceauşescu a avut ambiţia de a construi în România maşini precum Aro şi Dacia. În zona comunistă exista o adevarată competiţie industrială, iar în vecinătatea României nu prea se construiau maşini. Având şi un suport favorabil în industria metalurgică din ţară, Ceauşescu a gândit fabrica Dacia de la Mioveni, primele modele fiind fabricate sub licenţă Renault.

Din 1968 au început să fie construite modelele Dacia 1100, Dacia 1300, Dacia 1300 Break, Dacia Pick-Up, în 1978 încetând contractul de licenţă cu Renault. Ulterior au mai fost lansate alte câteva modele de Dacia, de circulaţie restrânsă, nu foarte comercializate. Oricum, pentru orice tip de Dacie doritorii trebuiau să se înscrie pe liste de aşteptare, să depună avansuri şi, cu ajutorul Lui Dumnezeu, în vreo cinci ani, se primea maşina. Sunt extrem de cunoscute, mediatizate cazurile celor care nu îşi mai recuperau banii depuşi la Dacia, după revoluţie.

Prima Dacie în concepţie românească a fost Dacia Nova (1995). Din 1999 Dacia devine membră a grupului Renault şi urmează lansările modelelor Solenza şi Logan. Cel din urmă model, Loganul, este cel cu care Dacia a avut cele mai multe vânzari din istoria ei de până atunci.

În Câmpulung Muscel, în 1957, inginerii care lucraseră la fabricarea de elice, de motociclete, la echipamente de tragere, gândesc modelul IMS 57, o maşină de teren ce pleca de la un model de maşină de război. Aceste maşini nu au fost destinate întregii pieţe ci doar comuniştilor de la conducerea ţarii. Ulterior s-a construit o maşină de teren Aro (1969) care a fost un răspuns al industriei constructoare de maşini din România comunistă, la modelele de maşini de teren din Occident, Aro însemnând, foarte naţionalist, Automobil Românesc. Numele nu este exagerat deoarece compania constructoare de maşini era în totalitate românească iar maşinile fabricate concurau foarte cinstit cu modelele de Toyota. Modelul Aro a fost comercializat şi în străinătate, în ţări precum Columbia, Polonia, Germania, Cehoslovacia şi China, având un success real, bazat pe performanţa maşinii. La nivel mondial, la momentul respectiv, Aro era o maşină foarte competitivă, apărută înaintea multor alte modele de marcă ale off-roadului, ajungând să fie cumpărat şi în America.

Uzinele Dacia şi Aro au colaborat, maşina de teren preluând unele piese de la maşina mică şi, astfel, costurile de întreţinere şi reparaţie au devenind mai mici. Noile modele erau şi mai elegante, preferate chiar de Nicolae Ceauşescu.

Din nefericire, Aro a intrat în mari probleme financiare după încheierea unui contract cu Valeologia care contractase un credit de la Bancorex, banca ce a intrat în faliment. Guvernul României, după o perioadă a încetat să mai sprijine fabrica Aro şi, de aceea, aceasta a fost vândută firmei Cross Lander în 2003, contractul a fiind reziliat in 2005. Angajaţii sunt concediaţi pe rând, utilajele vândute la fier vechi iar terenurile Aro sunt ţinta afacerilor imobiliare.

Din două poveşti frumoase despre maşinile româneşti construite în ţara noastră, doar una are continuare în industria constructoare de maşini din România, Dacia. (Citiți mai mult pe situl http://eqtools.ro)

Tendinta © 2015